Ultimul etaj, o cartare fotografica a Bucurestiului
Ultimul etaj, o cartare fotografica a Bucurestiului, un proiect care ne-a atras atentia si am dorit sa aflam mai multe despre el, de aceea, am luat legatura cu Stefan Tuchila, initiatorul acestui proiect, care ne-a raspuns cu drag interviului.
Stefan Tuchila s-a urcat pe 100 de cladiri si a facut cateva zeci de mii de fotografii cu Bucurestiul: un proiect de cercetare urbana, o cartare urbana metodica si spectaculoasa si un suport pentru memoria unui oras care se reinfiinteaza permanent
Ultimul etaj, pe scurt: mai mult de 100 de cladiri vizitate, un proiect inceput in anul 2004 , o durata nedeterminata, un proiect realizat de Stefan Tuchila , marca Zeppelin.
Mai multe informatii, va invitam sa cititi in interviul acordat de Stefan Tuchila, presarat cu cateva dintre fotografiile care fac parte din acest proiect:
De cand sunteți pasionat de fotografie? Care a fost situația care va injectat drogul fotografiei?
Am incercat de mai multe ori sa imi aduc aminte cum a inceput totul, fara foarte mult succes. Desi m-am jucat cand eram copil cu mai multe aparate foto (tatal meu este un pasionat de fotografie) cred ca declicul s-a produs atunci cand am gasit la firma unde lucram un aparat digital, un Epson 3000z. In 2001 un asemenea obiect era foarte rar, asa ca am inceput sa experimentez. Au urmat Zenit-uri si Minolta pe film si apoi multe alte aparate digitale.
Primii ani de scoala de arhitectura m-au impulsionat sa experimentez si sa utilizez fotografia ca metoda de lucru cat si de documentare. M-am orientat treptat catre fotografia de arhitectura, a urmat colaborarea cu revista Arhitectura (azi Zeppelin), care continua si astazi, sursa multor publicari, articole si expozitii in Romania dar si in alte tari.
De unde a pornit ideea de a fotografia Bucureștiul de sus? / Cum a luat naștere ”Ultimul Etaj”?
Placerea de a urca cat mai sus si a fotografia locurile pe care le vizitez a existat inca de la primele mele fotografii. Ideea pentru Ultimul Etaj a aparut in cursul anului 2004, in momentul in care am descoperit privelistea superba dintr-un bloc de locuinte de pe Hristo Botev. Incepand cu acel moment am incercat sa integrez in promenadele mele urbane cat mai multe momente la inaltime, apogeul fiind atins in ultimii ani cand am petrecut mai mult timp pe terase de cladiri decat la nivelul solului.
Care sunt fotografiile cu care vă mândriți cel mai tare?
Nu cred ca am stat vreodata sa fac clasamente insa daca trebuie sa aleg foarte repede o imagine, aceasta ar fi cea facuta in aprilie 2006 de la ultimul etaj al unei case din nordul Bucurestiului. Spun ultimul etaj insa imaginea nu face parte din proiect, eram acolo pentru a realiza un fotoreportaj cu o cladirea realizata de biroul arhitectului Radu Teaca.
Cautam un punct de unde sa pot obtine o imagine de ansamblu, am reusit sa ma catar pe o casa vecina si acolo am descoperit acest peisaj putin schizofrenic si de altfel cu totul reprezentativ pentru modul in care se dezvolta Bucurestiul. Desi imaginea e departe de standardele tehnice pe care le impun muncii mele in acest moment raman inca foarte atasat de ea. A fost de altfel publicata in mai multe carti, reviste si expozitii si as include-o chiar si astazi, fara nicio ezitare, intr-o selectie reprezentativa pentru Bucuresti.
Ar mai exista si o a doua alegere, din categoria „panorame”. Cum o mare parte din „Ultimul Etaj” este alcatuit din panorame, am incercat sa expun in cadrul expozitiei de la MNAC o imagine deosebita. Si asa am ajuns la panorama de 18 metri latime, realizata din 520 de imagini individuale. Realizarea a fost foarte dificila, pornind de la conditile meteorologice nefavorabile (vant foarte puternic), trecand prin post-proceare (o saptamana de munca) si terminand cu un montaj foarte dificil, realizata de niste oameni extraordinari.
Dar cea mai palpitantă poveste din timpul unei sesiuni foto la ultimul etaj?
Daca m-as apuca sa povestesc intamplarile palpitante petrecute la Ultimul Etaj nu cred ca m-ar mai lasa nimeni sa pun piciorul pe vreo terasa. Deci, oficial, nu exista nicio intamplare palpitanta, totul se desfasoara in conditii de extrema siguranta.
Vorbind de această poveste palpitantă, cum reușiți să ajungeți pe acoperișurile blocurilor?
Nu exista o reteta pentru a ajunge „sus”. Poate ca singurul lucru valabil in toate situtatile a fost insistenta si abilitatea de a negocia. Am avut nevoie de amandoua, caci nu este usor sa convingi o persoana care nu iti datoreaza nimic ca trebuie sa te ajute, sa isi piarda timpul cu tine si cel mai important, sa aiba incredere in tine.
Faptul ca nu locuiesc in Romania nu ajuta, de cele mai multe ori pregatesc totul in avans, prin mail, telefon (multe telefoane) si multe relatii activate in toate directiile. Dar se intampla de multe ori sa reusesc sa urc in cladiri la 5 minute dupa ce le-am observat plimbandu-ma pe strada.
Cum alegeți clădirile de pe care să fotografiați Bucureștiul?
Sunt multi factori, inaltimea ar fi unul dar nu neaparat cel mai important. Ma intereseaza cel mai mult locatia, caci „Ultimul Etaj” este in primul rand un proiect de documentare si nu un sport extrem, de topait pe acoperisuri. Am urcat in cladiri de 5 etaje bine plasate care mi-au oferit privelisti mai bune decat cladiri de 15 etaje aflate in pozitii mai nefericite.
Revenind la factorul inaltime, am incercat sa iau la rand cele mai inalte cladiri din Bucuresti si intr-o mare masura am reusit, sunt probabil singura persoana care are imagini din aproape toate cladirile inalte din oras. Spune „aproape” pentru ca exista si cladiri unde nu am reusit inca sa urc, cum ar fi Turnul de Parasutisti sau „butoiul” din Piata Charles de Gaulle.
Cat despre metoda de cautare, Google Maps si mersul pe jos prin oras sunt niste metode foarte bune de a gasi noi tinte. Revistele de arhitectura si prietenii mei arhitecti sunt de asemenea niste surse excelente.
Cum se văd lucrurile de sus?
Totul de sus e mai calm, mai linistit si surprinzator, mai verde decat la sol. Haosul ce caracterizeaza imaginea Bucurestiului este pe de alta parte exacerbat. Singurele locuri unde orasul pare „ordonat” si uniform sunt cartierel de blocuri „comuniste”, fapt deloc surprinzator avand in vedere ca uniformizarea facea parte din ideologia aflata la baza acestor constructii.
Din acest punct de vedere prefer haosul generat de suprapunerea si conflictul dintre toate epocile istorice, fenomen ce caracterizeaza majoritatea centrului orasului.
Planuri de viitor cu Ultimul Etaj?
Dupa cum am afirmat de mai multe ori, Ultimul Etaj o sa continue cat o sa mai pot eu sa fotografiez. Deci tot inainte, avand insa grija sa mai aloc niste timp si restului de proiecte fotografice cu si despre Bucuresti.
Incheiem interviul cu multumirile noastre d-lui Stefan Tuchila si cu urarea de mult succes in continuarea acestui proiect “la inaltime”.
Mai multe despre Stefan Tuchila si Ultimul etaj:
„Ultimul Etaj” este un proiect realizat de Ștefan Tuchilă.
Un proiect marca Zeppelin (http://www.e-zeppelin.ro/)
