Sfaturi pentru fotografii de familie excelente în vacanță
și suntem siguri că vei fi de acord cu noi când îți vom spune că fotografiile de familie surprinse în timpul vacanțelor sunt unele dintre cele mai importante amintiri de păstrat în albumul foto. Cine nu și-ar dori să privească înapoi și să își vadă copii sclipind în noi aventuri, sărind peste valurile mării sau părinții făcând o plimbare la apusul soarelui? Acesta este unul dintre motivele pentru care nu ar trebui să ratezi nicio ocazie în care să faci cele mai bune fotografii de familie în această vacanță. Pentru a veni în ajutorul tău, specialiștii Photosetup au pregătit câteva sfaturi utile, care să te ajute în imortalizarea momentelor importante în această vară.
Iată 4 sfaturi pentru cele mai bune fotografii de familie în vacanță:
1. Ia cu tine echipamentul foto corespunzător
Unul dintre cei mai importanți pași este alegerea echipamentului potrivit, care să te ajute în realizarea fotografiilor dorite. Recomandarea noastră în acest sens este să optezi către un echipament foto cât mai ușor și compact, care va fi mult mai ușor de transportat. Nu uita să ai cu tine un aparat foto, fie el DSLR, Mirrorless sau un aparat compact. Indiferent de alegerea ta, asigură-te că alegi obiectivul potrivit pentru acesta, dar și acumulatori suplimentari pentru a nu rămâne niciodată fără baterie într-un moment important, iar pentru mai mult spațiu nu uita cardurile de memorie. De asemenea, rucsacul foto este cu adevărat necesar pentru a le putea transporta pe toate acestea în siguranță, deci, alege unul încăpător și confecționat din materiale rezistente.
2. Alege unghiul potrivit
Unghiurile sunt foarte importante în fotografie, de aceea ar trebui să începi să utilizezi conștient diverse unghiuri în timp ce realizezi fotografii de familie. Poți încerca unghiuri mai joase sau unele mai înalte, în funcție de care este mai potrivit pentru momentul pe care dorești să îl surprinzi. În plus, este important că de fiecare dată să spui o poveste – obține cadre mai extinse cu ajutorul unui obiectiv foto wide, acestea te vor ajuta să fii mai creativ. Totodată, deși poți fi absorbit de realizarea celor mai bune fotografii, nu uita să intri în cadru pentru a putea apărea în pozele de familie în vacanța din acest an. În acest sens, există varianta de a cere străinilor să imortalizeze momentul sau poți încerca să folosești temporizatorul camerei foto.
3. Încearcă fotografia subacvatică
Fotografia subacvatică, deși poate fi destul de solicitantă, este una dintre cele mai interesante tipuri de fotografie pe care le poți realiza în această vară. Asigură-te că deții o cameră foto rezistentă la apă, dar și că o setezi corespunzător – va trebui să ai în vedere câțiva parametri precum balansul de alb, viteza obturatorului și ISO. Acest tip de fotografie funcționează perfect atât la mare, cât și la piscină, și cu siguranță, va fi extrem de amuzantă pentru copii, mai ales dacă preferă sporturile acvatice. Încearcă acest nou stil de fotografie în această vară și imortalizează momentele memorabile, într-un mod inedit!
4. Permite-le copiilor tăi să facă fotografii
A observa lumea prin ochii copilului tău este fascinant, iar fotografia poate fi o modalitate excelentă de a face acest lucru. Dă-le voie să folosească aparatul foto pentru a-și captura propriile amintiri din vacanță. Cu siguranță vei fi surprins de ceea ce copiii pot vedea și noi nu, dar și de cât de creativi pot fi aceștia. În cazul în care nu folosesc aparatul foto prea des, le poți face un mic instructaj și pentru a avea mai multă protecție, încearcă să atașezi aparatului o curea, care îl va face mai ușor de transportat.
Acestea sunt câteva sfaturi pentru obținerea celor mai bune fotografii de familie în această vacanță, care vor deveni amintiri frumoase peste ani. Dacă dorești să îți completezi echipamentul foto pentru vacanță, te așteptăm în magazin, unde te vor întâmpina consultanții Photosetup, care te vor ajuta să faci cele mai bune alegeri.