Aparate foto pe film – avantaje și înlocuitori moderni
Accesul fiecăruia dintre noi la un aparat foto digital a dezvoltat colosal industria fotografiei, însă, cu toate că tehnologia ne acaparează din ce în ce mai mult viețile și totul tinde să devină dependent de ea, lucrurile simple și vechi, precum fotografia pe film, încă ne captează cu farmecul lor – vorbim astăzi așadar despre avantajele fotografiei pe film și a aparatelor foto pe film, dar și despre înlocuitoarele lor moderne.
Diferența dintre fotografia pe film și cea digitală
Aparatele foto pe film stochează imaginile pe un film care se află în interiorul aparatului, pe când aparatele foto digitale stochează fotografiile pe un card extern, ce poate fi folosit cu ușurință pentru transferul de date.
Aparatele foto digitale oferă posibilitatea vizualizării imediate ale fotografiilor stocate pe cardul extern, pe când pentru aparatele pe film, este necesar un proces mai îndelungat de procesare a imaginilor, fiind supuse unor substanțe chimice, de obicei într-un studio foto. Dacă în urmă cu 10-15 ani acestea erau extrem de populare și puteai găsi câte un studio de developare la fiecare colț de stradă, acum lucrurile s-au complicat, majoritatea fiind desființate.
Avantajele fotografiei pe film
În ciuda avantajelor evidente pe care le oferă o cameră foto digitală, există încă mulți oameni ce îndrăgesc aparatele pe film, din varii motive:
- Aparatele analogice oferă o experiență mai profundă de învățare a tehnicilor de bază ale fotografiei. Datorită diferențelor de setări și funcții de la un aparat la celălalt, aparatele pe film necesită cunoștințe mai profunde în domeniul fotografiei, care pot fi învățate prin multă practică.
- Satisfacția este mai mare atunci când developezi o fotografie pe film. Datorită întregului proces de developare a unei fotografii pe film, rezultatul final este unul și mai satisfăcător când știi că l-ai făcut cu mâinile tale, mai ales dacă implică și o cameră întunecoasă, specială pentru developat.
- Fotografia pe film poate produce efecte vizuale plăcute la nivelul aspectului, de tipul: expuneri îndelungate, vignete sau chiar scurgeri subtile de lumină. Chiar dacă aceste efecte pot fi obținute și cu ajutorul unei prelucrări pe calculator, efectul este mult mai natural atunci când se întâmplă datorită fotografiei pe film.
Variante rapide și instante ale camerei analogice
Trăind în secolul vitezei, și nevoia de a avea rapid rezultatele muncii noastre a crescut exponențial. Tocmai de aceea, ca alternativă la procesul îndelungat care poate avea loc atunci când vrem să developăm o fotografie realizată cu un aparat pe film, au apărut aparatele foto instant, care își fac treaba de minune. Astfel de aparate funcționează pe același principiu precum aparatele pe film clasice, însă ceea ce au în plus este posibilitatea developării instante ale fotografiilor, pe o hârtie specială de dimensiuni mici.
Pe lângă adaptarea la secolul vitezei, aparatele instante au integrată și o funcție care să permită realizarea selfie-urilor, datorită oglinzii din obiectiv. În condiții de lumină scăzută, aparatele instant precum Fujifilm Instax Mini 11, au și un bliț, care să suplimenteze lipsa luminii naturale. În plus, acestea arată și cool, majoritatea având un aspect retro.
Folosirea unui aparat digital sau unul pe film este alegerea fiecărui fotograf. Noi îți recomandăm să optezi pentru o perioadă de test cu fiecare tip de aparat, înainte de a face alegerea definitivă pentru unul dintre ele. Este posibil ca atât aparatul de fotografiat pe film, cât și cel digital, să reprezinte o investiție destul de mare pentru tine, motiv pentru care vei vrea să faci decizia potrivită încă de la început.
În acest proces, este indicat să apelezi la experiența unor consultanți și experți în domeniul fotografiei, pentru ca tu să poți să încerci și să alegi aparatul ideal pentru nevoile tale ca fotograf! Te așteptăm în showroomul Photosetup, pe Str. Uranus nr. 98, București, pentru a încerca ambele tipuri de aparate foto!