Photosetup Blog

O echipa de profesionisti dedicati pasiunii tale

Sfaturi utile

In lumea libelulelor cu Sigma 105mm f/2.8 macro

In lumea libelulelor cu Sigma 105mm f/2.8 macro

Libelulele

Atras de necunoscut și mister am început să fac fotografie macro.

Eram fascinat de lumea pe care aparatul de fotografiat mi-o oferea, de lucrurile minunate pe care în mod normal nu le vedeam, de lumea lângă care trăiam, dar pe care nu o văzusem încă.

Am fotografiat diferite insecte sau flori, dar cel mai mult m-au impresionat libelulele. Vânători de clasă, aceste insecte sunt de o frumusețe rară, mai ales dacă le privim printr-un obiectiv macro.

M-au impresionat mult răbdarea și rata de succes. Spun răbdarea pentru că uneori stau si câteva minute pe un fir de pai sau pe o floare fără să se miște. Referitor la rata de succes, ceea ce am observat este că rar o libelulă se ridica de pe firul de iarbă fără să se întoarcă cu prada prinsă.

Deși am fotografiat peste 100 de libelule, nu am să mă opresc aici. Mereu găsesc poziții noi, împrejurări diferite, dar în același timp descopăr atitudini diferite. Nu în ultimul rând sunt fascinat, când în călătoriile mele descopăr specii pe care nu le-am mai văzut.

În încheiere, consider că și noi, oamenii, ar trebui să învățăm de la aceste insecte să ne construim succesul prin muncă și răbdare.

Text si fotografii: Nicolae Fanurie
Descopera fotograful pe pagina personala de Facebook si vezi Album complet In lumea Libelulelor

 

Iata mai jos si cateva considerente tehnice, in legatura cu fotografia macro.

Fotografiile de mai sus sunt realizate cu un obiectiv Sigma 105mm F2.8 EX DG OS HSM Macro montura Canon iar pentru a obtine efecte maxime, obiectivul a fost utilizat impreuna cu un Teleconvertor Sigma 2X EX APO DG, ambele puse pe un DSLR Canon 6D.

 

 

Desi este un obiectiv in mod special dedicat fotografiei macro obiectivul 105mm f/2.8 utilizat impreuna cu teleconvertorul 2X au marit distanta minima fata de libelula care desi s-a aflat la o distanta mai indepartata, combinatia obiectiv + teleconvertor au permis o mai buna apropiere de subiect, asa incat fotograful nu a incomodat insecta. In plus a reusit sa creeze o profunzime de camp mai mica.

O focaala cat mai lunga in macro fotografie este mai benefica pentru ca poate cuprinde subiectul dintr-un unghi mai ingust.

Astfel, Sigma 105mm f/2.8 MACRO impreuna cu teleconvertorul, a devenit un macro de 210mm ce a adus avantajele care se vad si in imaginile realizate.

Chiar daca diafragma minima  a crescut de la 2.8 la 5.6 datorita convertorului, acest lucru nu conteaza deoarece in macrofotografie se lucreaza cu diafragme chiar mai inchise, peste 11 pana la 32, de preferat fiind chiar o diafragma mai inchisa pentru a obtine profunzime de camp.

Descopera obiectivele Sigma, aici.

 

 

%d bloggers like this: