Profil de fotograf

Profil de fotograf: Rares Ion

Profil de fotograf: Rares Ion

Continuam seria intitulata Profil de fotograf, iar astazi dorim sa ti-l prezentam pe Rares Ion, intr-un scurt interviu oferit pentru Photosetup.

Q: Cine este Rares Ion?

A:  Servus! Eu sunt Rares, tata, prieten si sot, fotograf si mare iubitor de cafea. Am ajuns in lumea exploziva a fotografiei dupa mai bine de 15 ani petrecuti in corporatii, mii de clienti si milioane de cifre. 

Q: Cum ai ajuns sa fotografiezi bebelusi/copii/familii?

A:  Eu sunt fotograf de nunta, si am avut sansa de a fotografia in tara si strainatate, insa consider ca fotografia de nunta isi are radacinile in fotografia de familie. In fiecare an am proiecte legate de familii, si de curand o ajut si pe sotia mea la studiul specializat in fotografie de familie, acasa la Cluj. 

Q: Cum ai descrie imaginile pe care le creezi in cateva cuvinte cuiva care nu le-a vazut niciodata?

A:  Cred ca fiecare dintre noi intelege si vede diferit fiecare fotografie in parte. Cred ca cel mai usor ar fi sa spun ca fotografiile mele transmit simplitate, o stare fireasca si implinire. 

Q: Ce inseamna pentru tine succes in fotografie?

A:  Succesul apare si dispare, nu e un obiectiv pentru mine. Cred insa, ca a fi mai bun azi decat ieri, in propria vizune, inseamna cel mai mult. Ma refer la autodepasire prin exercitiu si invatare, deschidere spre nou. 

Q: Care crezi ca sunt ingredientele succesului tau?

A: Cred ca foarte multa munca si suportul familiei. Nu ma consider bun sau talentat, daruit sau cel mai muncitor dintre fotografi, ci doar un simplu om cu o viziune exersata zilnic. Azi, fotografii nu sunt atat de diferiti intre ei asa cum erau acum 5 ani; totusi, ne organizam, ne expunem si comunicam diferit, in zone diferite si asta poate ajunge la nivel de arta. Evident, ceea ce nu este masurabil, este facut degeaba, dar am sa vorbesc la conferinta si workshop despre asta. 

Q: Lucrezi singur sau ai echipa? Si daca ai o echipa, ce face fiecare?

A:  Lucrez singur, dar echipa mea este familia. As putea sa spun ca lucrez mai mult pentru client decat pentru mine, insa imi urmez viziunea, nu indicatiile externe 🙂 

Q: Care parte din fotografie iti place cel mai mult? Si care cel mai putin?

A:  Fotografia este emotie pentru mine, si imi place sa redau cele nevazute si banale intr-o forma care transmite aceasta emotie vizuala si sufleteasca. Cel mai mult imi place spatiul negativ :)))

Q: Unde si cum iti gasesti inspiratia?  

A:  Cred ca inspiratia ne gaseste atunci cand trebuie sa luam o decizie creativa. Si mai cred ca motivatia este mai importanta decat inspiratia, atunci cand faci fotografii 🙂

In perioada 20-22 august 2019, Rares va fi lector in cadrul Conferintei Fotografilor de Familie ce va avea loc la Cluj si va sustine un workshop foarte iteresant cu tema “Cum vand clientului?” asadar, cei interesati se pot inscrie inca pentru a benefica de informatii utile in activitatea fotografica.