Remote camera sau fotografia sportiva extrema alaturi de Mihai Stetcu

Mihai Stetcu este unu dintre cei 50 de fotografi oficiali ai Red Bull si cel pe care il poti gasi, alaturi de camera sa, in cele mai neobisnuite locuri.

Noi l-am intalnit in momentul in care se pregatea sa faca fotografiile pentru Red Bull Ordinul Smaranda, un concurs de skydiving destinat in exclusivitate femeilor, in care concurentele trebuiau sa sara cu parasuta de la 1300 m si sa aterizeze la punct fix, tinta lor fiind punctul de marimea unei monede de 10 bani (castigatoarea fiind desemnata in final,  Simona Stan). Implicarea noastra a fost aparent banala: cateva piese de  prindere Manfrotto, insa dupa cum se va vedea in fotografiile ce urmeaza, destul de importante in realizarea acestui proiect indraznet.

Dar pana la realizarea imaginilor de la cea de-a treia editii a Cupei Red Bull Ordinul Smaranda, haideti sa facem cunostinta cu Mihai Stetcu.

Mihai a facut primii pasi in fotografie in 1994, la un studio din Cluj, urmatorul pas fiind facut  in presa, ca toata lumea. De la ziarul local din Cluj a ajuns, sub comanda lui Catalin Tolontan, la Gazeta Sporturilor in Bucuresti. Asa a facut cunostinta cu fotografia de sport. A fost o perioada in care a invatat ce inseamna viteza de reactie intuitia  si de ce nu norocul,  in fotografie.

”Acum vreo 5 ani de zile am fost chemat de Red Bull pentru un job. La vremea aceea Toma Coconea atlet de al nostru a castigat locul doi, o pozitie la care nimeni nu se astepta, la un concurs extrem, Red Bull X-Alps, competitie in care sportivii trebuie sa parcurga peste 1000 km atat cu parapantele cat si alergand, plecarea facandu-se din Salzburg si aterizarea la Monaco pe apa. L-am fotografiat atunci pe Tomi si asa inceput colaborarea mea cu Red Bull.

In 2010, in urma unui concurs am primit un internship la Red Bull, in Austria, pentru a intelege conceptul, workflow-ul si tipul de fotografie pe care ei il doreau de la noi. Am stat acolo doua luni de zile, timp in care am invatat  ce inseamna sa iti pregatesti foarte bine un shoot, am invatat am o idee clara, un concept pe care sa il urmez in jobul pe care urmeza sa il fac, am auzit pentru prima data expresia: “quality counts not quantity”.

Odata cu momentul in care a ajuns fotograf oficial Red Bull, a inceput sa creasca numarul de joburi provocatoare care ii puneau imagineatia la incercare.

Despre fotografia de skydiving am vorbit cu Mihai atunci cand a venit in vizita la show-room-ul nostru,  pentru a discuta despre  accesoriile de prindere potrivite pentru acest proiect.

Toate editiile competitiei Red Bull Ordinul Smaranda i-au ridicat unele probleme, nu evenimentul in sine, ci tipul de fotografie. ”Ce obiective iau la mine? Cum fotografiez skydivingul? Ele sar din avion, tu nu, pentru ca nu ai brevet de parasutist. Am realizat ca momentul cel mai important in acest sport este cand ele parasesc avionul. Trebuia sa fiu acolo cu ele si nu in interiorul avionului ci afara. Atunci a fost momentul cand m-am gandit la cele doua brate  magic arm 143N  si la adaptorul  143 BKT  alaturi de menghina 035 si extensia 142 cs de la   Manfrotto.

Am montat cu acele brate, camera pe aripa avionului, pentru ca avionul permitea montarea acesteia. E drept am avut ceva emotii, fiind prima data cand experimentam asta si pentru ca aripile erau dintr-un material textil si imi era frica sa nu se desprinda camera si sa gaureasca si aripa, punand in pericol viata celor din avion.

La editia din 2011 au schimbat avionul ne mai avand  posibilitatea de a prinde camera foto cu bratele si menghinele Manfrotto. Singura varianta de prindere  era ventuza . Dar care e cea mai buna? Imi trebuia una care sa sustina aproximativ 3 kg. Am gasit ventuza 241 Avenger. Tin minte ca am intrebat daca imi tine camera, iar baiatul care mi-a vandut-o a lipit-o de masa si a ridicat masa cu ea. Am fixat camera cu ventuza de aripa avionului si toata lumea se intreba daca o sa tina. Sincer va spun aveam mari emotii. Camera era sustinuta la 200 km/h doar de o ventuza cu vacum si asigurata cu un cablu de otel perntu a ma asigura ca in cazul desprinderii nu loveste pe cineva de la sol. La fiecare aterizare a avionului verificam daca nu cumva se vede linia rosie de la pompa de vacuum a ventuzei.

Anul acesta am avut parte de o noua provocare: elicopterul. L-am vazut pe internet si am observat ca nu are sina, asa cum ma asteptam. Problema a fost cum sa fotografiez iesirea parasutistelor astfel incat sa se vada si elicopterul. La avion e simplu, aveam aripa pe care montam camera. Asa ca m-am gandit cum imi construiesc “aripa” mea, adica o brat pe care sa montez camera si cu cu care sa ies afara elicopterului.

Cunoscand ventuzele si ce pot face, am decis sa ma bazez pe ele.  Mi-am facut eu calculele si mi-am dat seama ca trebuie sa sustin vreo 10 kg, si ca sa fie totul cat se poate de sigur, mi-ar fi trebuit vreo 6 ventuze. Dar era un pic cam mult, pentru ca nu sunt tipul de echipament folosit in fiecare zi. Asa am ajuns la Photosetup. Era imposibil sa nu gasesc la  reprezentantul oficial Manfortto in Romania, piesele de prindere de care aveam nevoie, nu? Si iata ca am gasit tot ce trebuia pentru a-mi construi ”aripa” de care aveam nevoie.  In momentul in care am vazut elicopterul fizic, mi-am schimbat planul, am folosit doar doua ventuze  in loc de 6 si doua brate Magic Arm, pentru ca am avut de ce sa le prind. Marea noastra teama, si a mea si a pilotului, a fost ce se va intampla cu aparatul foto la vibratiile palelor elicei la decolarea elicopterului. Dar cand a fost pornit al doilea motor si s-a atins turatia pentru decolare, s-a stabilizat si a stat camera fara probleme.

Asadar, in final, ca si sistem de prindere am folosit 2 ventuze Avenger, o extensie Manfrotto, un suport de umbrela  pe care l-am montat pe brat si pe care am pus un cap foto cu bila. Am folosit niste cabluri de otel ca sa asigur intreg sistemul, pentru ca nu imi permiteam riscul sa cada echipamentul si sa omor pe cineva de la sol, mai ales ca treceam deasupra orasului. Ca sa nu se schimbe unghiul de fotografiere si sa nu se forteze bratul, din cauza vitezei de deplasarea a elicopterului, am inchis triunghiul dintre corpul elicopterului si brat, cu o cordelina tensionata, care a format a treia latura.” [foto mai jos]

Discutand cu Mihai, am aflat ca avionul sau elicopterul sunt doar doua dintre locurile mai putin obisnuite in care el a montat aparatul pentru a-si realiza fotografiile. Utilizand acelasi tip de accesorii, a mai montat camera pe tren, pe botul unei locomotive, la evenimentul numit  Red Bull Trainboarding, de fapt wakeboarding, un sport in care atletul este tractat pe apa, de o barca, cu o placa care se aseamana cu cea de snowboard. In acest caz, Duncan Zuur a fost remorcat de tren, pe lacul Techirghiol. A mai avut camere montate pe cladiri, de bratele care sustin gardul de sarma ghimpata de la inchisoarea Rahova, fotografiind un meci de baschet.

Primul lucru la care te gandesti atunci cand auzi de astfel de locatii este siguranta echipamentului si a celor care sunt in zona in care se monteaza camera. Dar, asa cum spunea si Mihai: “ Eu imi iau toate masurile de siguranta ca aparatul impreuna cu intreg sistemul de prindere sa fie bine ancorat, pentru a nu rani pe cineva. Atunci cand lucrezi la un anumit nivel, trebuie sa ai si un echipament pe masura. Nu poti sa mergi la eveniment cu improvizatii.  La Manfrotto si Avenger am gasit sistemele de prindere care mi-au oferit siguranta.  Atata timp cat cei din productiile de film si TV au incredere sa puna pe aceste echipamente aparatura de sute de mii de euro, de ce nu as avea eu incredere sa folosesc aceste brate si ventuze?!”

Va invitam sa vedeti in galerie cateva imagini cu pregatirea echipamentului si cu intreg sistemul care a stat la baza realizarii acestor fotografii din elicopter.

[slideshow]

Credit foto: Mihai Stetcu for Red Bull Contentpool

Dreptul de autor al fotografiilor postate sunt proprietatea exclusiva a fotografului sub numele caruia s-au publicat fotografiile/articolul. Fotograful declara in mod implicit prin inscrierea imaginilor in acest proiect, ca este detinatorul drepturilor de autor asupra acestestora si isi asuma toate consecintele legale in cazul in care se dovedeste ca nu detine drepturile intelectuale asupra fotografiilor. Fotografiile publicate sunt protejate de legea Dreptului de Autor (LEGE nr.8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe ) si orice incercare de utilizare a acestor fotografii fara dreptul explicit al autorului, se pedepseste conform legii in vigoare.  Acest articol face parte din proiectul Profil de Fotograf, iar informatiile si fotografiile sunt publicate cu acordul fotografului prezentat in proiect.