Sfaturi utile

Importanta filtrelor in fotografia digitala

 

Importanta filtrelor in fotografia digitala

Orice fotograf, indiferent de pregatirea si de experienta in fotografie, stie ca o imagine buna incepe cu un filtru de calitate.

In fotografia digitala, filtrele Schneider B+W reprezinta unelte importante pentru imbunatatirea imaginilor, venind in completarea ajustarilor pe care le putem face in acest moment direct din aparatul foto, precum reglarea sensibilitatii ISO sau a temperaturii de culoare.
Sa luam spre exemplu un filtru de polarizare Schneider . Cum ne ajuta? Foarte simplu: asigura culori saturate si un contrast ridicat in zilele cu mult soare, filtrand imaginea inaintea ce aceasta sa ajunga la senzorul aparatului.
Daca radiatiile UV si IR genereaza neclaritate si scad contrastul din imagini, un filtru UV reda stralucirea fotografiei si claritatea detaliilor, fara a mai fi nevoie de post procesare. Astfel, filtrele realizeaza corectiile necesare in fotografie inainte ca imaginea sa fie inregistrata pe senzorul aparatului. Majoritatea programelor de post-procesare folosesc pentru corectiile de contrast si culoare, manipularea pixelilor, prin eliminare de informatii, reducandu-se astfel din calitatea imaginii finale, sau cu alte cuvinte, post procesarea in programele dedicate, aduce cu sine scaderea calitatii imaginii.

Anumite probleme pe care credem ca le rezolvam cu ajutorul programului de post-procesare, deoarece nu mai sunt vizibile pe monitor, vor deveni vizibile atunci cand printam acea fotografie la dimensiuni mari. Desi Photoshop-ul a ajuns un program de nelipsit din calculatorul unui fotograf, filtrele raman in continuare un accesoriu foarte important in realizarea imaginilor de calitate. Astfel, cu cat invatam mai multe despre fotografie cu atat realizam ca o imagine poate fi mult imbunatatita cu un filtru de calitate sau poate fi distrusa prin prelucrarea digitala.

In acest fel, pe langa bine-cunoscutele filtre UV si de polarizare, trusa de accesorii a oricarui fotograf ar trebui sa mai cuprinda cateva tipuri de filtre extrem de utile,  pe care vom incerca sa vi le  exempificam in cele ce urmeaza.

Filtrele UV blocheaza lumina invizibila a razelor ultra-violete, raze intalnite cel mai des la munte, la mare si in regiunile cu aer curat si cer insorit. Razele UV intervin asupra imaginii creand  desaturare. Aceasta problema poate fi inlaturata prin simpla montare a unui filtru UV, pe obiectiv. Pe langa inlaturarea problemelor create de radiatia UV, acest filtru este perfect si pentru protectia obiectivului impotriva prafului, a nisipului fin, a particulelor fine de apa, putand fi pastrat in permanenta pe obiectiv. Asta deoarece fiind incolor, el nu altereaza spectrul de culoare si nici nu este nevoie de o compensare de expunere. Este recomandat atat pentru fotografia pe film cat si pentru cea digitala.
Avantajul filtrelor UV produse de Schneider B+W este dat de tratamentul aplicat sticlei, tratament care creste rezistenta fata de zgarieturi, astfel, spre deosebire de alti producatori, filtrele Schneider au ca si standard aplicat filtrelor, tratament normal coated (NC), adica ofera o protectie intr-un singur strat, ceea ce este un avantaj fata de alti producatori care nu ofera acest lucru.
Insa, pentru fotografii care doresc o si mai mai mare rezistenta, Schneider are si gama MRC multi-resistant coated,   disponibila pentru toate diametrele obiectivelor.

Filtrele de polarizare   , in cazul fotografiei de peisaj,  cresc saturatia si accentueaza puritatea culorii. Norii pufosi, alaturi de cerul albastru turcoaz nu sunt o coincidenta atunci cand filtrul de polarizare este montat pe obiectivul aparatului. Filtrul de polarizare circulara este un filtru cu o montura speciala, care ii permite rotirea fata de obiectiv, realizandu-se astfel efectul dorit, maximul fiind inregistrat perpendicular fata de razele Soarelui. Un alt efect al filtrului de polarizare il reprezinta reducerea reflexiilor date de apa sau sticla. Folosind filtrul de polarizare obtinem imagini imbunatatite pentru peisaje. Este un filtru care poate fi utilizat pentru efectul sau, in orice tip de fotografie, daca nevoia o cere.

Deoarece filtre de polarizare diminueaza cantitatea de lumina ce ajunge la senzorul aparatului, este nevoie de o compensare de expunere de 2 diafragme.

Filtrele ND (neutral density) sunt utile atunci cand excesul de lumina impiedica obtinerea efectelor dorite in fotografie. Prin utilizarea acestui filtru, se  restrictioneaza cantitatea de lumina ce patrunde  pe senzor. Filtrele ND se folosesc cand se urmareste obtinerea unor imagini cu timpi lungi de expunere si diafragme deschise.  Aplicatiile in aceasta zona sunt foarte variate, printre care amintim fotografierea apelor curgatoare, cascadelor sau a valurilor marii, situatii in care prin folosirea timpilor lungi de expunere vom evita “inghetarea apei” si vom obtine un efect spectaculos, de spuma.

De asemenea, expunerile de pana la cateva ore cu filtrele ND foarte inchise se pot folosi in mediul urban pentru eliminarea persoanelor si a masinilor din imagine, sau realizarea portretelor cu diafragme deschise, atunci cand avem o cantitate mare de lumina si suntem limitati de timpul maxim de expunere, pentru a obtine un camp mic de profunzime. O alta situatie in care filtrele ND pot fi folosite sunt in fotografierea peisajelor montane cu zapada sau peisaje puternic insorite, unde vom fi nevoiti sa setam diafragma maxima a obiectivului, aspect ce poate duce la creare de aberatii cromatice.

Gama filtrelor ND de la B+W acopera o plaja larga, de la o diafragma pana la 10 diafragme.

Soft-Efect este un filtru special cu un efect spectaculos pentru portrete.
Mici lentile sunt distribuite intr-un mod aleator pe suprafata plana a filtrului. Astfel lumina este “sfaramitata” si se creeaza zone de clar si zone de neclar, cu un efect de halo, cu zone de umbre puternice si zone de luminiscenta, iar imaginea capata o aura deosebita.
La Hollywood se foloseste acest filtru atunci cand se doreste obtinerea frumusetii perfecte,  efect care nu poate fi obtinut de programele de post-procesare sau este nevoie de foarte mult timp pentru realizarea lui.

Filtrul Soft-Focus/ Pro se poate utiliza si la peisaje oferind un efect de spectaculos.

Filtrele Close-up
Aceste filtre au ca efect miscorarea distantei minime de focusare a obiectivului, permitand foarte mult apropierea si mentinerea focusului pe subiect. Filtrele Close-up pot fi folosite pe orice tip de obiectiv fix sau zoom, sau chiar macro, oferind efecte spectaculoase, fara a influenta in vreun fel negativ calitatea fotografiilor obtinute. Un lucru important este faptul ca, spre deosebire de inelele macro, care reduc puternic lumina care intra in aparat, filtrele Close-up nu diminueaza cantitatea de lumina care ajunge la senzor, diafragma stabilita fiind foarte apropiata de cea efectiva. De asemenea aceste filtre  Close-up nu deformeaza imaginile.
In functie de gradul de apropiere ales, imaginea poate fi marita de pana la 10 ori, filtrele Close-up avand valori intre +1 si +5.  Dintre toata gama de filtre Close-up oferita de Schnieder, cele mai des utilizat este   Close-up NL5, deoarece  este cel care ofera efectul obiectivelor macro. Un Close-up +5 utilizat pe un obiectiv fix normal de 50mm, are un efect similar  cu cel al unui obiectv de 50mm macro. [vezi lectie foto : Fotografia macro la indemana tuturor]

Pentru efect de Close-up+10 exista lentila macro care este disponibila doar pentru diametre mici (49mm, 52mm si 58mm). Efectul lor este spectaculos.

Lacusta  din imaginea de mai jos este un instantaneu surprins de catre unul dintre colegii nostri, cu un Close-up +10 cu diametrul de 58mm.

Avantajele filtrului Close-Up +5 precum si al lentilei  +10, in fotografia macro sunt date de cateva caracteristici : pretul extrem de accesibil comparativ cu cel al unui obiectiv macro profesional (in cazul in care fotograful face fotografia macro doar din pasiune si nu isi justifica investitia intr-un obiectiv macro dedicat), calitatea sticlei si spatiul extrem de mic ocupat [vezi si alte info si feedback user]

Filtrele pentru efecte speciale de la Schneider Optics fac posibila realizarea unor fotografii inedite. Situatii si imagini comune devin extraordinare prin folosirea acestor filtre.

Filtrele Cross Screen sunt realizate din sticla optica de cea mai buna calitate, in suprafata careia s-a gravat o retea de linii. In functie de forma si densitatea acestei retele, sursele de lumina sau suprafete stralucitoare apar in fotografie sub forma unor stele cu numar diferit de brate. Rezultatele sunt cu atat mai spectaculoase cu cat sursa de lumina este mai puternica si mai concentrata intr-un punct.

Nota de final:
Pentru fotografii alfati la inceput de drum in fotografie si care nu cunosc istoricul filtrelor B+W, denumirea acestora provine de la cei doi fondatori germani Bierman si Webber care si-au inceput activitatea in anul 1947 in Berlin.  Cei doi parteneri de afaceri au fondat compania care le-a purtat numele pana in anul  1985 cand B+W se uneste cu Jos. Schneider Optical Works din Bad Kreuznach (Germania), largind gama de produse. In acelasi timp, aceasta fuziune a generat progrese importante in sistemele de tratare multistrat a filtrelor (MC – multi-layer coating),  B+W a devenit astfel prima companie din lume care a oferit inovativul sistem de protectie (MRC – repelling multi-layer coating) prin acoperirea multipla cu straturi ce resping apa si praful, prevenind reflexia si fiind foarte rezistent la zgarieturi.

Mai multe informatii despre tehnologia utilizata de Schneider in fabricarea filtrelor B+W puteti gasi aici.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=GyJOrJ7sEm0]