Sfaturi utile

Cum să îți amenajezi propriul studio foto în aer liber

Vremea de afară începe să se încălzească, iar acest lucru poate fi un bun prilej de a încerca să adaugi lumina naturală în fotografiile tale. Fotografia în aer liber are diverse avantaje, însă vine și cu o serie de provocări cărora va trebui să le faci față precum lipsa controlului asupra luminii sau a fundalului. Cu toate acestea, poți rezolva sau ameliora aceste probleme prin amenajarea propriului tău studio foto în aer liber. Într-un astfel de mediu semi controlat, vei putea adauga un fundal propriu și învață cum să manipulezi lumina astfel încât să se potrivească viziunii tale creative. Totodată, fiind un mediu deschis este foarte probabil ca subiecții să se simtă mai confortabil și astfel să imortalizezi cadre mult mai reușite. Dacă te gândești să amenajezi un studio foto în aer liber, specialiștii Photosetup au pregătit câteva informații folositoare pentru tine. 

Alege echipamentul foto potrivit

 

Un pas evident, însă foarte important, atunci când decizi să îți construiești un studio foto afară, este alegerea echipamentului. Sunt destul de multe elemente pe care ar trebui să le ai în vedere, însă există și câteva accesorii indispensabile precum:

Un element esențial, care nu trebuie să lipsească din studio este fundalul foto. În lipsa unui fundal foto propriu, va trebui să te adaptezi la un fundal natural, care poate că nu se va potrivi cu fotografiile tale și care îți poate da bătăi de cap pe termen lung. Sfatul nostru este ca, înainte să faci o alegere în acest sens, să iei în considerare tipurile de fotografie pe care dorești să le realizezi pentru a putea selecta cea mai buna opțiune. 

 

Deși în aer liber vei beneficia de cea mai bună sursă de lumină naturală, pentru a îndruma lumina corespunzător, dar și pentru a adăuga un plus, vei avea nevoie de reflectoare. Acestea te vor ajuta să ai mai mult control asupra luminii, astfel încât să o poți alinia viziunii tale creative.

 

Pe lângă accesoriile care vor fi de ajutor în amenajarea studioului, vei avea nevoie principalele instrument de lucru, fără de care nu vei putea realiza partea de creație – aparatul foto și obiectivul foto. Pentru alegerea camera foto ar trebui să te întrebi cât de rapid dorești sa fie autofocusul, dar și câtă nevoie vei avea de functionalitati precum ISO, shutter speed și nu numai. Totodată, atunci când vei alege un obiectiv foto, va trebui să ai în vedere pe ce tipuri de fotografie te vei îndrepta. 

Fii atent la împrejurimi 

 

Atunci când te gândești să instalezi un studio foto în aer liber, trebuie să ai în vedere tot ce îl va înconjura sau va umbri locație, de la clădiri înalte și până la copaci. Deși umbrele vor fi asupra studioului doar în anumite momente ale zilei, cel mai bine ar fi să le eviți pentru că altfel, timpul tău de lucru va fi limitat și conditionat. De asemenea, ar trebui să verifici dacă se afla în apropiere suprafețe precum oglinzi sau geamuri, care ar putea reflecta lumina soarelui în direcția ta. Luând în considerare aceste recomandări vei putea scăpa de câteva probleme destul de majore.

Învață să te adaptezi

 

Există numeroase evenimente neprevăzute ce pot apărea atunci când realizezi un shooting într-un studio foto în aer liber. Acesta este unul dintre principalele motive pentru care adaptarea este cheia succesului. Pe lângă controlul limitat al luminii, despre care am discutat puțin mai sus, te poți confrunta și cu diverse condiții meteo pentru care este întotdeauna bine să fii pregătit. Realizarea fotografiilor în zile cu soare arzător sau cu vânt puternic îți poate pune probleme, însă dacă te gândești mai atent, poți găsi o sursă de inspirație în toate acestea. Da frâu liber creativității și realizează cele mai bune fotografii, indiferent de vreme! Desigur, dacă nu dorești să te confrunți cu asemenea situații, poți maximiza șansele prin urmărirea detaliată a prognozei meteo înainte să programezi un shooting. 

 

 Deși amenajarea unui studio foto în aer liber vine cu diverse provocări, acesta aduce și multiple oportunități pentru orice fotograf. Lucrul într-un asemenea studio poate fi mult mai distractiv, relaxant și, de asemenea, te poate ajuta să obții cadre fabuloase. Deci, ia în considerare sfaturile oferite anterior și creează-ți un studio foto de milioane. Nu uita că dacă ai nevoie de ajutor, poți apela întotdeauna la consultanții Photosetup!