User-review Sigma 150-500mm (Dan Dinu)
Obiectivul Sigma 150-500mm F5-6.3 APO DG OS HSM este cu siguranta un obiectiv pe care foarte multi fotografi si-l doresc, fiind un telezoom compact ce permite utilizatorului sa exploreze o plaja mare a distantei focale. Este un obiectiv care poate fi utilizat cu succes atat in fotografia sportiva cat si in cea de natura, in mod special in cea de wildlife.
Acest obiectiv dispune de trei elemente SLD (Special Low Dispersion glass) – acronim folosit de Sigma pentru a defini lentile cu dispersie cromatica foarte redusa, folosite in constructia teleobiectivelor pentru a oferi o corectie de culoare si un contrast excelent pe intreaga plaja focala. In p0lus, sistemul de focus “rear” corecteaza aberatiile ce pot aparea la schimbarea zonei de clar.
Sistemul de stabilizare asigura imagini clare chiar si in conditii de lumina scazuta, iar sistemul HSM (motor de autofocus rapid) focalizeaza subiectul intr-un timp foarte scurt.
Alaturi de teleconvertoarele Sigma puteti ajunge chiar la distante focale de pana la 300-1000mm.
Pentru cei care nu stiu este important sa precizam ca obiectivele Sigma sunt fabricate in Japonia, din dorinta de a pastra un standard ridicat de calitate.
Si pentru ca acest obiectiv este utilizat de catre unul dintre cei mai cunsocuti fotografi de natura si wildelife, roman – Dan Dinu, am dorit sa avem opinia lui asupra acestui obiectiv pe care l-a folosit multe dintre expeditiile sale:
“Cand am facut primii pasi catre fotografia wildlife, incercarile mele timide au fost facute desigur cu o distanta focala de 300mm, cea pe care orice fotograf o poate gasi foarte usor chiar si la teleobiectivele foarte ieftine. Experientele interesante din acest domeniu si pretentiile mele in continua crestere, m-au indemnat sa ma orientez catre o distanta focala mai mare. Singura optiune pe care o aveam, datorita in special bugetului, a fost obiectivul Sigma 150-500mm. Lucrasem in trecut in cateva randuri cu 50-500mm, tot Sigma, de la un prieten si imi placuse, mai ales ca am reusit si cateva poze frumoase la acea vreme. In conditiile in care obiectivele dedicate de la firmele producatoare de aparate au niste preturi aproape prohibitive, pentru orice fotograf amator, singura solutie este indreptarea atentiei catre acest gen de zoom-uri mai versatile.
Daca as pune in balanta avantajele si dezavantajele acestui obiectiv, m-as gandi ca prim avantaj la pretul acestuia, destul de mic raportat la distanta focala maxima de 500mm. Un alt avantaj ar putea fi faptul ca este relativ usor si se poate lucra cu el foarte bine din mana, mai ales cand sunteti intr-o barca in miscare, sau cand urmariti un animal si nu puteti folosi un trepied sau un monopied. Dezavantajele se reflecta in special in faptul ca nu este un obiectiv foarte luminos, la 500mm ajunge la f/6.3, iar daca nu aveti suficienta lumina acest aspect va poate ingreuna realizarea de imagini clare. Puteti insa sa incercati atunci cand lumina nu este cea mai buna, sa realizati imagini in miscare folosind panning-ul, miscarea camere in functie de miscarea subiectului in timp ce declansati. Despre claritatea obiectivului, eu as putea spune ca este una foarte buna pentru pretul platit. Cu siguranta imaginile realizate pot fi foarte reusite. Sistemul de focalizare este destul de rapid, iar stabilizarea de imagine destul de buna.
In concluzie, am folosit obiectivul Sigma 150-500mm timp de mai bine de trei ani si a fost un partener de nadejde atat in tara in turele din Delta Dunarii specializate in fotografierea pasarilor, dar si in Islanda unde am avut ocazia sa fotografiez numeroase specii spectaculoase din fauna arctica, sau in cateva dintre turele proiectului Romania Salbatica. Probabil cel mai bine este sa va las sa va uitati la cateva imagini realizate cu acest obiectiv si sa trageti voi singuri concluzia finala, eu nu pot sa va mai spun decat ca l-am folosit cu succes, iar foarte multe dintre imaginile mele preferate cu animale sunt realizate cu acest obiectiv.”
[slideshow]
Mai multe despre Despre Dan Dinu, in Profil de Fotograf sau direct pe site-ul personal www.dandinu.net