Photosetup Blog

O echipa de profesionisti dedicati pasiunii tale

Sfaturi utile

6 idei creative pentru fotografia de toamnă

 

Departe de noi gândul că celelalte anotimpuri ale anului nu sunt atât de oportune pentru fotografie precum este toamna, însă această perioadă oferă în fiecare clipă ceva aparte, de care ne putem bucura și surprinde la tot pasul. Tocmai pentru că există atâtea oportunități, ne-am gândit să extragem 6 dintre acestea și să te ajutăm cu un plus de inspirație pentru sesiunile tale de fotografie în natură. 

 

1. Găsește o pădure frumos colorată

Ce altceva este mai specific toamnei, decât frumoasele culori pe care le capătă frunzele copacilor? Un fundal foto cu adevărat spectaculos ar fi o pădure formată din mai multe tipuri de copaci, ce ajung să se coloreze diferit, formând o paletă largă de culori. Îți recomandăm abordarea unei fotografii de tip landscape, pentru a putea surprinde întregul spectru al pădurii, iar un obiectiv wide îți poate fi și el de mare ajutor pentru a cuprinde cât mai mult din măreția pădurii într-o singură imagine.

Nu ai o pădure în apropiere? Încearcă să mergi într-un parc din oraș atunci, la o oră când este mai liber și poți experimenta în voie.

sfaturi-fotografie-toamna-idei-creative-photosetup3

 

2. Fotografiază îndeaproape frunze 

Chiar dacă pigmentul cărămiziu al tuturor copacilor din pădure reprezintă ceva impresionant, surprinderea unei singure frunze poate realiza un cadru captivant și tensionat, fie că se găsește în aer, în copac, sau pe pământ. O fotografie de acest tip poate transmite multă emoție, de la singurătate, nostalgie, până la tristețe și ideea de trecerea timpului. Iar dacă deții deja un obiectiv macro, vei putea scoate în evidență foarte frumos detaliile frunzelor, precum culoare, forma cât și venele acestora. 

 

Citește articolul nostru despre fotografia macro dacă vrei să aflii mai multe despre acest tip provocator de fotografiere.

 

sfaturi-fotografie-toamna-idei-creative-photosetup6

 

3. Asortează ținuta cu peisajul 

O aliniere perfectă din punct de vedere cromatic este ceva ce mulți fotografi urmăresc în fotografia de portret, iar acest lucru poate fi atins foarte bine toamna, când suntem înconjurați de copaci galbeni-portocalii, pretutindeni. Asigură-te că stabilești cu modelul din fotografia ta o anumită culoare pe care să o poarte, iar acest lucru va crea o legătură cromatică frumoasă în fotografie, părând că modelul fotografiei aparține peisajului. 

 

idei-creative-sfaturi-fotografie-toamna-photosetup

 

Pentru fotografia de portret, îți recomandăm un obiectiv foto de 50mm sau unul de 35mm – cu acestea vei obține cele mai bune rezultate și acel efect impresionant de bokeh.

 

4. Surprinde ceața dimineții

Un alt aspect special al toamnei este ceața, care apare de cele mai multe ori dimineața. Dacă ai norocul să prinzi ceață și razele soarelui în același timp, aparatul foto pe care îl deții va surprinde esența unei dimineți de toamnă ce va primi aprecierile urmăritorilor tăi! 

sfaturi-fotografie-toamna-idei-creative-photosetup3

 

5. Captează frunze în cădere 

Una dintre cele mai apreciate cadre de toamnă este căderea frunzelor din copaci, care creează efectul de ploaie de frunze. Chiar dacă acest tip de fotografie este popular, nu-și pierde farmecul și te îndemnăm și pe tine să captezi câteva frunze în cădere. Pentru asta, asigură-te că afară este un vânt ușor care să faciliteze căderea frunzelor și că îți alegi un obiectiv foto potrivit pentru fotografiere multiplă a secvențelor, până obții un rezultat bun. 

sfaturi-fotografie-toamna-idei-creative-photosetup1

Dacă vrei să fii sigur că vei surprinde o ploaie de frunze, însă copacii nu îți sunt de prea mare ajutor, poți fie să apelezi la ajutorul unui prieten care să elibereze frunzele în cadru, fie să poziționezi aparatul foto pe un trepied și să te ocupi chiar tu de căderea frunzelor.

 

6. Fotografiază reflexia culorilor în apă 

 

Prezența apei în fotografiile de natură a fost mereu un lucru care să atragă atenția, motiv în plus să captezi culorile toamnei reflectându-se în aceasta! Dacă ai norocul să găsești și o apă curgătoare, acum este timpul să-ți scoți trepiedul în natură și să surprinzi apa curgătoare în atmosfera rece, umedă și colorată a zilelor de toamnă. 

sfaturi-fotografie-toamna-idei-creative-photosetup5

 

 

Natura reprezintă una dintre cele mai oportune scene pentru fotografie, motiv pentru care trebuie să beneficiem de toate colțurile ascunse ale acesteia. Fie că ești un începător care are mereu la îndemână telefonul pentru o fotografie spontană, sau faci asta în mod profesionist, fotografiile realizate toamna au un lucru aparte, și vor crea un efect surprinzător, indiferent de momentul zilei, deoarece toamna arată bine sub orice lumină. 

%d bloggers like this: