Photosetup Blog

O echipa de profesionisti dedicati pasiunii tale

Sfaturi utile

Clubul foto a testat declansatoarele Cactus V6

Am testat declansatoarele Cactus V6
De Calin Stan | Clubulfoto.com| 22/03/2015

In categoria declansatoarelor wireless pentru blitzuri exista pe piata atatea modele incat cu greu mai gasim ceva care sa ne surprinda. Ei bine, de data aceasta am testat un model recent ajuns pe piata din Romania, care ne-a facut o impresie buna: declansatorul wireles “cu adevarat universal” pentru blitzuri – CACTUS V6.

De ce “cu adevarat universal”? Pentru ca permite controlul de la distanta (wireless) al blitzurilor, indiferent de brand!

Un singur declansator compatibil cu toate blitzurile.

Mai mult, el “invata” sa lucreze cu orice blitz TTL, fiind astfel compatibil cu o gama mult mai larga de blitzuri decat cele care se regasesc deja in baza de date interna a sa.

Cum face asta? Aflam impreuna in continuare!

Triggerul wireless Cactus V6:

cactus-declansator
Sa incepem cu … inceputul!
Cactus V6 este un declansator-receptor pentru blitzurile manuale si TTL compatibil Canon, Nikon, Pentax, Sony, Fuji, Sigma si Olympus. Un singur declansator compaitibil cu toate. Are patina universala si permite selectarea modului de functionare (Transmitator sau Receptor) cu ajutorul unui buton lateral.

Poate declansa maxim 8 blitzuri simultan, grupate in 4 grupe, comunicarea facandu-se wireless in frecventa de 2,4 Ghz pe unul din cele 16 canale care pot fi alese din meniu.
Cactus V6: o schita a compatibilitatii universale

cactus-declansator
Cactus V6: permite controul de la distanta si declansarea simultana a blitzurilor indiferent de brand sau producator
Practic, Cactus V6 este un declansator universal, pe care il veti putea folosi atat acum – cu aparatul si blitzurile actuale – cat si in viitor, daca veti schimba aparatul de fotografiat sau blitzurile din dotare.
Cactus V6 include o baza de date cu principalele modele de blitzuri de pe piata (de la producatorii mai sus amintiti) si permite selectarea puterii de iluminare in trepte de la 1/1 la 1/128 direct de pe declansatorul montat pe aparat. Practic, nu trebuie sa va mai deplasati la fiecare blit si sa ii setati puterea manual.

Cu Cactus V6 puteti seta puterea blitzurilor direct de pe aparat – aceasta fiind principala diferenta dintre Cactus V6 si alte triggere similare de pe piata.

Cactus V6: principalele butoane si functii
cactus-declansator-blitz-universal
In plus, Cactus V6 poate sa “invete” sa lucreze cu (aproape) orice blitz compatibil TTL (de la orice producator).
Daca blitzul pe care il folositi nu se regaseste deja in baza de date a declansatorului, Cactus V6 va permite sa parcurgeti cativa pasi si sa declansati blitzul la diferite puteri, pentru a memora in trigger informatiile de comanda. Apoi, veti putea utiliza blitzul pentru a declansa wireless si ii veti putea seta puterea de iluminare direct de pe declansatorul de pe aparat. E un mod ingenios si aspectul care ne-a surprins cel mai mult la aceste noi declansatoare in teste. Singurul aspect mai putin placut aici este ecranul LCD foarte mic, care face navigarea prin meniu si setarea parametrilor destul de anevoiasa, la inceput. Bineinteles, dupa o scurta perioada de acomodare lucrurile devin clare.

Cactus V6:
cactus-declansator-blitz-universal
“But that’s not all” – asa cum ar spune englezul.
Cactus V6 poate fi declansat atat prin cablu PC-Sync cat si in modul slave optic, fiecare declansator-receptor Cactus incluzand atat conectorul pentru cablu sincron cat si o celula fotosensibila pentru declansarea in modul optic. In plus, conectorul USB 2.0 integrat va permite actualizarea firmware-ului, in viitor, pentru a va extinde compatibilitatea triggerelor cu alte modele de blitzuri care vor fi lansate ulterior.
Asadar, iata alte cateva motive pentru care ar trebui sa aruncati o privire foarte atenta asupra declansatoarelor Cactus atunci cand cautati un trigger wireless de blitz.

Cactus V6:
cactus-declansator-universal-blitz
Si, daca ati citit pana acum, va veti intreba probabil de cel mai important aspect: cum declanseaza?
Ei bine, in testul meu am efectuat peste 50 de declansari si nu a ratat niciodata. Am testat inclusiv punand declansatorul Cactus pe aparatul meu mirrorless Fuji X-T1 si am declansat cu el doua blitzuri Canon 430 EX II. In orice combinatie, am putut seta puterea blitzurilor de pe declansatorul montat pe aparat si nu am avut nici o declansare “ratata” (in care blitzurile sa nu ilumineze).
Cactus V6 a “recunoscut” blitzul pe care l-am montat si mi-a permis sa ii setez puterea de la distanta in timpul sesiunii foto:
cactus-declansator-universal-blitz
Caracteristici tehnice Cactus V6
Tip: Declansator radio in frecventa 2.4 GHz
Numar de canale: 16
Numar de grupuri: 4
Sincronizare pana la 1/000s
Distanta maxima: 270m
Alimentare: baterii 2 x AA ; DC 5V, 500mA~1A
Update de firmware prin conectorul mini-USB integrat
Dimensiuni: : 72mm (L) x 72mm (W) x 42 mm (H)
Greutate: 68g
Temperatura de lucru: de la -20°C pana la +50°C;

Un tutorial despre modul in care triggerele Cactus “invata” sa lucreze cu orice blitz poate fi vizionat mai jos:

Ce se gaseste in cutie?
Declansatorul Cactus V6 vine in cutie impreuna cu o talpa-suport si manualul de utilizare. In plus, are garantie 2 ani.
Ce se gaseste in cutia lui Cactus V6
cactus-declansator-universal-blitz
Concluzii
O surpriza placuta, triggerele Cactus s-ar fi dovedit utile mult timp de acum inainte la noi in redactie, daca nu ar fi sosit momentul sa le inapoiam importatorului. Pe scurt, ne-au placut. Posibilitatea de a seta puterea blitzurilor de pe aparat nu este un moft ci o necesitate, mai ales atunci cand fotografiati in locatie, iar distanta dintre aparat si blitzuri este mai mare.

Noi le-am testat pana la 10m si au functionat fara probleme, dar producatorul afirma ca pot fi utilizate si la peste 100m.

Declanseaza de fiecare data, fara ratari, iar faptul ca le vom putea utiliza si in viitor cu noile blitzuri sau cu orice alt aparat foto sau sistem este un mare plus.

Este un fel de “garantie” a faptului ca nu vom mai investi in alte triggere peste cativa ani.

Asadar, in concluzie, triggerele Cactus reprezinta o investitie buna, pentru fotograful “strobist”, putand fi folosite cu succes atat in studio cat si in locatie, pentru evenimente, etc.
Cat costa triggerele Cactus V6 si unde se gasesc? Un set format din trei declansatoare-receptoare este 899 de lei. Acesta va permite sa declansati doua blitzuri si sa montati unul din triggere pe aparat. Bineinteles, ele pot fi achizitionate si la bucata, pentru 340 de lei. Asadar kitul cu trei declansatoare este mai avantajos…

Bile albe
– Compatibilitate extinsa cu blitzurile TTL , indiferent de patina
– Permite reglarea “de pe aparat” a puterii blitzurilor, chiar daca fotografiati cu mai multe blitzuri de la branduri / modele diferite, simultan
– Autonomie mare
– Sincronizare pana la 1/1000s
– Setarea puterii blitzurilor de la 1/1 la 1/128 (cu blitzurile compatibile)
– Declansatorul “invata” sa seteze puterea blitzurilor chiar si in cazul modelelor care nu sunt in baza de date a acestuia
– Declansari consecutive consistente, de fiecare data (nu rateaza)

Bile negre
– Declansatoarele Cactus nu sunt compatibile cu modurile TTL ale aparatelor (setarea automata a puterii de iluminare)
– Meniul necesita o perioada de acomodare (poate si datorita ecranului LCD destul de mic aflat pe declansator)

Articol redactat de Calin Stan/Clubulfoto.com. Preluat cu acordul autorului.

%d bloggers like this: